Oferte Alanya all inclusive, reteta pentru o vacanta perfecta!

Istorie, cultura, briza marii si aventura, toate aceste elemente sunt ca la ele acasa in Alanya. Ingredientele pentru o vacanta extraordinara pe care nu o veti uita niciodata pot fi descoperite daca alegeti un pachetde oferte Alanya all inclusive. Desi nu este una dintre cele mai celebre statiuni turistice ale Turciei, Alanya este destinatia perfecta daca doriti sa va bucurati de o atmosfera mai relaxata, intr-un centru cultural adevarat. Muzee, piese de teatru in aer liber si galerii de arta in care veti regasi mozaicuri unicat, toate acestea si mult mai multe va asteapta in Alanya!
Alanya a fost binecuvantata cu un spirit vest-european, aici fiind tinute foarte multe evenimente culturale si artistice care celebreaza istoria si arta continentului European. Restaurante luxoase cu preturi rezonabile se pot intalni la fiecare pas. Puteti chiar sa luati cina la unul dintre Sky barurile din statiune. Puteti trai momente de neuitat chiar in portul statiunii, aici foarte multe cafenele si restaurante dispun de terase pe care puteti servi o cafea urmarind vase de croaziera si yachturi de lux ancorand in port.
Alanya este una dintre statiunile turcesti mai linistite fiind orientata catre turistii care vor sa adopte un ritm mai lent si relaxat in vacanta lor. Desigur, daca doriti si putina aventura, localnicii va pot pune la dispozitie ATV-uri, Jeep-uri si chiar motociclete de enduro pentru a putea sa va distrati in inprejurimile statiunii.  Pasionatii de sporturi nautice pot inchiria diferite ambarcatiuni pentru o aventura in largul marii, iar cei care aprecieaza pescuitul pot chiar sa petreaca o zi intreaga pe un vas special conceput pentru astfel de activitati.
Daca doriti o vacanta luxoasa la un pret care sa nu va goleasca buzunarul atunci cautati oferte Alanya all inclusive! Veti descoperi adevarata definitie a relaxarii si veti putea sa aveti in sfarsit vacanta la care visati!

Sunt obsedat, dar ma tratez !!!

„You’ve got an obssesion, baby !”. Asa, si ? Cine n-are ? Cine poate sa afirme ca nu exista nimic care sa-l macine la modul obsesiv ? Acum un lucru-i sigur : obsesiile astea sunt ca si posesorii lor, de mai multe feluri si diferite inclusiv ca intensitate. Procentual, femeile sunt parca mai putin afectate de obsesii. Asa percep eu. Ca numeric, sunt mai putine. Obsesia cere concentrare, focusare, unidirectionalitate pe subiectul ei iar femeile fac in general parada cu atentia lor distributiva. Posibil sa ma-nsel. Si gradul in care sunt stapanite, inrobite, devastate de aceste obsesii este unul mai scazut, mai domol, mai suportabil. Din punctul asta de vedere (si e printre putinele), femeia este educabila, dresabila si pot fi facuti cu usurinta pasi spre vindecare ajungandu-se chiar la performanta de-a te putea plimba cu ea pe aleile unui parc ca si cand ar fi vorba de un om normal, cu toate tiglele pe casa. Barbatii insa… Eeeeiii…, dragii mosului, aici discutia ii lunga tare. Barbatul obsedat traieste practic pentru a-si hrani obsesia. E ca-n penibilitatile alea de filme horror in care cate unul are-n burta o aratare din aia ingrozitoare care arata-asaaa … cam ca un penis cu ochi bulbucati si dantura ingalbenita, cariata si care rage cumplit ori de cate ori ii iese aluia din burta. Obsesia va fi deci pe vecie parte din el, il va controla, il va manipula. Barbatul obsedat, in punctul culminant in care devine 99% obsesie si doar 1% animal biped, este usor de recunoscut : transpira abundent, privirea-i e pierduta, sugestiv-sticloasa, fata constipat-congestionata, miscari sacadate ca intr-un dans al unui trib de canibali care tocmai ce a vanat o bunaciune cu craci de unu si douazeci, discurs si exprimare mai mult latrate intr-un mozaic de cuvinte tocit de comune si onomatopee de caverna mezozoica. Femeile care au fost binecuvantate de bunul Dumnezeu sa poarte crucea con vietuirii cu un microbist pot adauga descrierii de mai sus si alte componente lejer observabile atunci cand cate-un bou rateaza singur cu un hectar de poarta goala-n fata. Obsesiile barbatilor sunt pe cat de puternice, pe-atat de variate si consistente numeric. Am certitudinea ca orice barbat isi poate face rost de o obsesie proprie, originala, total diferita de a celorlalti 3 miliarde si jumate de barbati ce populeaza coclaurii planetei. Dar nu se merita fiindca exista obsesii deja consacrate la care toata lumea se pricepe si pe marginea carora se si poate dialoga vreme de minim 10 beri : pe langa fotbalul cel de toate zilele, mai sunt femeile , politica, masinile, pescuitul s.a. Eu insa sigur ca nu puteam sa ma alatur vulgului si sa am obsesii comune cu “normalii”. Si uite-asa, din marea masa, din multitudinea si varietatea ofertelor de pe piata, eu am ales sa fiu obsedat de faptul ca … voi muri tanar. Si asta nu de ieri de azi ci toooocmai din zilele in care chiar eram foarte tanar si-n care dac-as fi dat coltul chiar erau o mie si unu de lucruri pe care nici macar nu apucasem sa le bifez. Acum, aflat la o a doua tinerete ( ) mai sunt suficiente lucruri pe care mi-as dori sa le pot face. Unele sunt clar trecute la capitolul “vise, taica, vise…” sau „cand o zbura porcul”, altele, desi nu le-am facut, nici nu sunt foarte importante fiindca e logic ca de-ar fi fost, le-as fi facut. Deci, am facut destule, mai multe decat altii in 5 vieti asa ca ma pot declara satisfacut. Si totusi obsesia ca voi muri tanar nu a disparut. Pe de o parte-i bine. De fapt ar fi doua aspecte pozitive. 1. Te obisnuiesti sa te gindesti la fiecare clipa ca la una cu care nu te vei mai intalni, traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ult ima. Fiindca, helaaaauuu !!!, se presupune ca vei muri curand, nu ? 2. Daca tot traiesti apasat de grija ca o vei mierli tanar, chiar daca anii se astern peste tine, esti obligat sa ramai tanar. “Forever young“. Ca doar nu vrei sa-ti enervezi obsesia, nu ? Dar pe de alta parte chestia asta iti ucide practic planurile pe termen lung. Refuzi sa “vezi” mai mult de-un an. Daca indraznesti sa-ti desfasori cearceaful planurilor pentru o perioada de mai mult de 5 ani, deja e semn c-ai luat-o razna. Pana la urma insa nici asta nu-i tocmai de rau. Fiindca in zilele astea in care toata lumea in frunte cu onor clasa politica pare sa n-aiba alta treaba decat sa-ti strice tie planurile, e pierdere de vreme sa ai proiecte de viitor pe termen lung. Si cam atat. Daca ar fi sa mai mentionez ceva in apararea mea, apai asta e lucrul care, vis-a-vis de obsesia proprietate personala, e musai sa fie spus pentru a nu fi pe nedrept inclus in randul tulburatilor psihici : vorbim desp re o simpla obsesie si nu de o fobie. Desi inrudite, obsesia-i un pic mai dragalasa, iti vine s-o si pupi cateodata, si nu te tortureaza si te face sa te scapi pe tine in noptile cu luna plina asa cum au prostul obiceiul fobiile. Dar voi, obsedatelor si obsedatilor, aveti obsesii care merita bagate-n seama ?

Mult zgomot pentru nimic …

… a zis, referindu-se la cu totul altceva, marele Will. Mult zgomot pentru nimic spun si eu referindu-ma la “grandioasa” sarbatorire a Zilei Marinei de ieri si adaug si faptul ca am asistat la un nou episod din epopeea “Capra raioasa ii musai sa umble cu coada pe sus”. Cei care au observat ca e cam liniste prin curtea blogului astuia ( Aiurea !, ma alint si eu… sunt sigur ca n-a bagat nimeni de seama ca nu am mai semnat condica de ceva zile bune :mrgreen: ) trebuie sa stie ca, fara voia mea si doar ca obligatie a jobului, a trebuit sa prestez in staff-ul extins al celor care, intr-un fel sau altul, au fost implicati in marele eveniment. Ma consoleaza faptul ca totusi, felia mea de participare nu a fost dintre cele vizibile astfel ca nu pot fi acuzat in niciun fel de participare la kitsch-ul penibil si jalnic in care s-a transformat de ani buni aceasta sarbatoare. Si daca in anii anteriori ma aratam revoltat de faptul ca Ziua Marinei a fost confiscata de angajatii din marina militara (cunoscuta printre apropiatii meseriei si ca “marina calareata”), acum nu pot decat sa ma declar mai mult decat multumit de faptul ca marinarii adevarati, aia cu ani grei petrecuti pe mare si zeci de mii de mile marine strabatute, sunt scosi in afara acestei sarbatori de niste unii a caror unica experienta vis-a-vis de apa consta in pedalatul viguros la  hidrobicicleta sau in amestecul acesteia cu un vin demisec pentru-a obtine un sprit lejer, de vara. Acum, ce-i drept, multi vad, putini cunosc. Si-i dreptul oricarui neavizat sa se arate incantat de spectacolul oferit. Nu e nimeni de condamnat fiindca si eu, probabil, intr-o situatie in care as fi pus sa observ o operatie pe creier facuta cu toporul, ranga si un cutit de paine as spune ca interventia in sine este o realizare de proportii a echipei de neurochirurgi desi, la fel cum am auzit eu de operatii noninvazive facute cu lasere si microroboti, la fel au auzit si spectatorii de la “parada militara” de ieri de submarine nucleare, portavioane si alte ozeneuri ce fac parte din dotarea unor flote militare de pe aiurea. Dar mie unuia mi-a stat ceasul de la mana auzindu-l pe onor ministrul Dusa declarand ca “fortele navale sunt un corp de elita al armatei romane”. Fiindca acum sincer vorbind, daca marina militara se califica pentru o astfel de descriere, apai e jale mare. Inseamna ca restul armatei, partea din ea care nu e ca si marina militara “corp de elita”, e varza rau. Pamant de flori, virgula-ntre subiect si predicat. Compusa dintr-o serie de piese de muzeu care abia mai reusesc sa se mentina in plutire, cu dotari care in anii ’50 erau mandria industriei sovietice de armament, flota cu care s-a defilat ieri prin fata curiosilor are drept nava amiral deja celebra fregata “Regele Ferdinand”, o nava engleza propusa pentru casare si dezmembrare ca fier vechi si cumparata pe bani grei drept varf de lance si racnet suprem al navelor de lupta cu-atat mai mult cu cat dotarea cu armament a acesteia este una de-a dreptul halucinanta : o singura gura de foc pe dit amai magaoaia. N-am sa o mai lungesc prea mult desi piepturile umflate a mandrie nationala ieri ar merita un bobarnac mai zdravan peste nasul purtat prin stratosfera. N-am eu prea multi banuti prin conturi dar cert e ca i-as paria pe toti ca, in eventualitatea unui atac venit dinspre mare din partea, ca exemplu, Ucrainei sau a Turciei (ca sunt pe-aici pe-aproape), inca inainte ca cel mai vrednic dintre marinarii “corpului de elita” s-apuce sa isi traga stand buimac pe marginea patului primul ciorap pe picior, onor forta noastra navala ar tine deja companie pe fundul marii guvizilor revoltati de intruziunea tonelor de fiare antice in habitatul lor natural. Pentru o comparatie mai usor de patruns, sa te lauzi cu flota noastra de nave de lupta si cu potentialul nostru militar maritim e ca si cum te-ai duce la anul la targul auto de la Berlin cu o 3 Trabant-uri, 4 Dacii 1300, un Tico si-un Matiz, ultimul cumparat de la un taximetrist care vroia sa-l dea la programul “R abla”. Sau ca si cum te-ai duce la un concurs gastronomic la Paris amestecand un bot de branza cu trei oua sparte intr-un castron de tabla cu smaltul sarit si ai avea pretentia sa lasi lumea cu gura cascata. Sincer, vazand de dimineata marea usor incretita mi-a fost chiar teama ca “parada” nu va mai avea loc. Dar vremea a tinut cu spectatorii si marea s-a mai calmat putin cat sa nu se faca “corpul de elita” definitiv de ras. Insa spre pranz, desi initial era stabilit ca navele sa ramana in larg si peste noapte (si unii “lupi de mare” apucasera sa declare pe la posturile tv ca, vezi Doamne, “asa-i viata de marinar” si iote-te la ce privatiuni sunt ei supusi ramanand chiar si o-ntreaga zi in larg, departe de familia care-i astepta acasa cu ciorba incalzita) cateva rafale razlete de vant au facut ca “flota” sa fie urgent retrasa in port, la adapost. Navele comerciale si-au vazut nestingherite de treaba. Pilotii au bagat su-au scos nave din port, remorcherele au participat in continuare la manevre. Numai ca asa e cand lucrezi la patron si nu esti pe statul de plata gras si generos al statului. Iti vezi de marinaria ta si casti a leh amite la valuri de sub un metru desi nimeni nu te mai considera demn de a fi sarbatorit si tu ca marinar de Ziua Marinei. Sa te lauzi cu navele marinei militare romanesti, sa categorisesti “fortele navale” ca si corp de elita al armatei, e ca si cum ai racni lumii intregi ca, la fiecare 1 decembrie – spre seara, dupa ce ai hranit poporul cu traditionalele portii de fasole cu ciolan, esti posesorul unui arsenal devastator de arme chimice. Dar sa lasam in plata Domnului sarbatoarea de ieri ca navele au fost retrase frumusel in port si-acum vor astepta cuminti si nemiscate sarbatoarea de la anul cand vor fi iarasi desprafuite si curatate de naftalina pentru o alta demonstratie de forta si sa ne concentram pe-aspecte un picut mai importante. Ca uite ca doar ce aflai de la stiri ca un roman a primit o somatie cu executarea silita din partea unei banci pentru neplata unei restante in suma de, atentie … 1 eurocent. Asta in situatia in care corespondenta cu confirmare de primire prin care era instiintat a costat banca de 100 de ori suma datorata Si ca omul, speriat de posibilitatea de a i se intampla ceva rau si de a fi inclus pe lista rau platnicilor s-a prezentat la banca cu moneda in cauza unde casiera l-a luat la ture replicandu-i ca face misto de ea si-abia dupa interventia presei a catadicsit sa efectueze operatiunea si sa-i elibereze chitanta doveditoare a stingerii datoriei. Si mai aflai in dimineata asta ca p rincipesa Irina, fiica a regelui Mihai I, si sotul ei au fost arestati in Statele Unite sub acuzatia de a fi organizat lupte ilegale de cocosi. Si inca mai astept sa se ofere o explicatie de minim bun simt la deplasarea de trupe spre Antalya a unui regiment intreg de cadre medicale platite de la stat in frunte cu secretarul de stat Arafat si cardiologul Bradisteanu pentru a-i masura tensiunea cetateanului Cioaba. Ca neavand cunostinta despre vreo functie oficiala a acestuia, de vreun statut care sa-l califice pentru o asa desfasurare de forte, nu pot sa nu ma-ntreb daca de acelasi tratament ar fi avut parte orice roman obisnuit caruia i s-ar fi facut rau in timp ce se-ntoarcea dintr-un sejur stropit din belsug cu all inclusiv.