Audierea martorilor potrivit Noului Cod de procedură penală

tribunalÎn Capitolul II al Titlului IV („Probele, mijloacele de probă şi procedeele proba­torii") din Partea Generală a Noului Cod de procedură penală este reglementată audierea persoanelor, ca modalitate de obţinere a declaraţiilor ce pot constitui mijloace de probă în procesul penal (decla­­ra­ţiile suspectului, inculpatului, persoa­nei vătămate, părţii civile, părţii respon­sa­bile civilmente, martorilor).

Spre deosebire de reglementarea de la 1968, Noul Cod de procedură penală conţine reguli detaliate de ascultare a suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente, martorilor şi experţilor. Principalele elemente de noutate1 sunt:

– garantarea demnităţii persoanei şi protecţia sănătăţii acesteia în cursul audierilor

– comunicarea, în scris, înainte de prima ascultare a suspectului sau a inculpatului a drepturilor acestuia, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil. Totodată, în vederea asigurării celerităţii procesului penal, suspectului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă obligaţia de a se prezenta la chemarea organelor judiciare şi i se atrage atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa; în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă. De asemenea, este prevăzută obligaţia de a comunica în scris, în termen de trei zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenţia suspectului sau inculpatului că în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că a luat cunoştinţă de acestea

– înregistrarea cu mijloace tehnice audio sau audiovideo, în cursul urmăririi penale, a audierii suspectului sau inculpatului

– aducerea la cunoştinţa persoanei vătămate, cu ocazia primei audieri, a anumitor drepturi şi obligaţii: dreptul de a fi asistată de avocat; dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege; dreptul de a propune administrarea de probe etc.

– reglementarea expresă, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a privilegiului împotriva autoincriminării şi în ceea ce priveşte audierea martorului (declaraţia martorului nu poate fi folosită în cursul unui proces penal desfăşurat împotriva sa)

– prevederea, în ceea ce priveşte protecţia martorilor, a distincţiei între martorii ameninţaţi şi cei vulnerabili.
Şi audierea martorilor face obiectul unei secţiuni distincte (Secţiunea a 4-a din capitolul destinat audierii persoanelor).
În art. 114 Noul C.proc.pen., sub denumirea marginală „Persoanele audiate ca martor", se prevede că poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.
Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligaţii: a) de a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat-o la locul, ziua şi ora arătate în citaţie; b) de a depune jurământ sau declaraţie solemnă în faţa instanţei; c) de a spune adevărul.
Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.
Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 Noul C.proc.pen.; este vorba despre:

– organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor si obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii

– organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor

– organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege

– comandanţii de nave şi aeronave, pentru infracţiunile săvârşite pe acestea, pe timpul cât navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor.
Referitor la capacitatea de a fi martor, potrivit art.115 Noul C.proc.pen., orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali.
Persoanele care se află într-o situaţie ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conştient fapte şi împrejurări de fapt conforme cu realitatea.
Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.
Spre deosebire de Codul de procedură penală de la 1968, noul cod defineşte obiectul şi limitele declaraţiei martorului (art.116). Astfel, martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probaţiunii în cauza în care a fost citat.
Audierea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilităţii sale.
Nu pot face obiectul declaraţiei martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret ori confidenţialitate poate fi opusă prin lege organelor judiciare. Asemenea fapte sau împrejurări pot face obiectul declaraţiei martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptăţită îşi exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligaţiei de a păstra secretul sau confidenţialitatea.
Deşi în principiu, orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor (cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali), există o categorie de persoane care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor, cu alte cuvinte, care nu pot fi obligate să depună ca martor în procesul penal. Astfel, potrivit art.117 Noul C.proc.pen., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane:
a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.
După comunicarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, organele judiciare comunică acestor persoane dreptul de a nu da declaraţii în calitate de martor.
Dacă persoanele respective sunt de acord să dea declaraţii, în privinţa acestora sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile martorilor.
Persoana care îndeplineşte una dintre calităţile prevăzute de lege (soţ, ascendent, descendent în linie directă, frate sau soră a suspectului sau inculpatului ori persoană care a avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului) în raport cu unul dintre suspecţi sau inculpaţi este scutită de obligaţia de a depune mărturie şi împotriva celorlalţi suspecţi sau inculpaţi, în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă.
Unul dintre principalele elemente de noutate introduse prin noul Cod de procedură penală este reglementarea expresă, în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Serves contra Franţei2) a privilegiului împotriva autoincriminării şi în ceea ce priveşte audierea martorului. În acest sens, în art.118 se prevede că declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.
Astfel, dreptul de a nu se acuza reprezintă o garanţie de care se bucură nu numai persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni, ci şi martorul în măsura în care prin declaraţia pe care o face s-ar putea autoincrimina.
În ceea ce priveşte procedura de audiere a martorului, se poate face distincţie între:

– etapa cunoaşterii datelor

– depunerea jurământului sau a declaraţiei solemne

– ascultarea propriu-zisă.
Potrivit art.119 Noul C.proc.pen., în cazul audierii martorului se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privind întrebările referitoare la persoana suspectului sau inculpatului (art.107). Aceasta înseamnă că, la începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări martorului cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, codul numeric personal, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenia, starea civilă, situaţia militară, studiile, profesia ori ocupaţia, locul de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte efectiv şi adresa la care doreşte să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfăşoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate exprima, precum şi cu privire la orice alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale. Aceste întrebări se vor repeta la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.
Martorului i se comunică, apoi, obiectul cauzei şi este întrebat dacă este membru de familie sau fost soţ al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte părţi din procesul penal, dacă se află în relaţii de prietenie sau de duşmănie cu aceste persoane, precum şi dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârşirii infracţiunii. Atunci când faţă de martor s-a dispus o măsură de protecţie a datelor de identitate, acesteia nu i se adresează întrebări privind persoana sa.
Comunicarea drepturilor şi obligaţiilor martorului se realizează în conformitate cu art.120 Noul C.proc.pen. Astfel, organul judiciar comunică martorului calitatea în care este audiat şi faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor.
Martorului i se aduc apoi la cunoştinţă următoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie şi de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în faţa organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;
b) obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligaţia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate dispune împotriva sa sancţiunea amenzii judiciare;
d) obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
După identificarea martorului, cunoaşterea datelor sale personale şi comunicarea drepturilor şi obligaţiilor urmează depunerea jurământului sau a declaraţiei solemne (art.121 Noul C.proc.pen.). Aşadar, în cursul urmăririi penale şi judecăţii, organul de urmărire penală şi preşedintele completului solicită martorului depunerea jurământului sau a declaraţiei solemne.
Organul de urmărire penală şi preşedintele completului îl întreabă pe martor dacă doreşte să depună jurământ religios sau declaraţie solemnă.
Textul jurământului este următorul: „Jur că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă în funcţie de credinţa religioasă a martorului.
În timpul depunerii jurământului, cu excepţiile impuse de credinţa religioasă, martorul ţine mâna dreaptă pe cruce sau pe Biblie.
În cazul în care martorul alege să facă o declaraţie solemnă, textul acesteia este următorul: „Mă oblig că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."
Dispoziţiile privind depunerea jurământului sau a declaraţiei solemne se aplică în mod corespunzător în procedura audierii anticipate, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Modul de audiere a martorului este reglementat în art.122 Noul C.proc.pen.: fiecare martor este audiat separat şi fără prezenţa altor martori.
Martorul este lăsat să declare tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări.
Martorului nu i se pot adresa întrebări privind opţiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstanţe personale şi de familie, cu excepţia cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea credibilităţii martorului.
Declaraţiile martorului se consemnează potrivit aceloraşi dispoziţii care reglementează consemnarea declaraţiilor suspectului sau inculpatului, dispoziţii care se aplică în mod corespunzător.
În cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă (art.123 Noul C.proc.pen.).
Noul Cod de procedură penală reglementează şi unele cazuri speciale de audiere a martorului. Astfel, potrivit art.124, audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare. Dacă aceste persoane nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influenţa declaraţia minorului, audierea acestuia are loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplină de exerciţiu, stabilite de organul judiciar.
Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau instanţa dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog.
Audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.
Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunică obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea, sub sancţiunea pedepsirii pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, dar i se atrage atenţia să spună adevărul.

Prof. univ. dr. Anca Lelia Lorincz

 

1 Expunerea de motive la proiectul Noului Cod de procedură penală
2 C.E.D.O., hotărârea din 20 octombrie 1997 în cauza Serves contra Franţei, paragr. 42-47