Primul număr al revistei „Pentru Patrie“ a apărut în anul 1949. În perioada 1951-1952, revista apare bilunar (nr. 15-62). Îşi suspendă apariţia la numărul 104 iar după şase luni (iulie 1956-ianuarie 1957), publicaţia îşi reia apariţia. Explicaţiile legate de încetarea şi reluarea publicării diferă. Una dintre ele ar fi că acest lucru s-a făcut sub „avalanşa de scrisori şi telefoane“, o alta îl are în centrul istorisirii pe ministrul de interne de la acea vreme care se pare că era un cititor împătimit al revistei. Din 1957 până în prezent, publicaţia a avut apariţii lunare. A fost distribuită gratuit în cadrul unităţilor, până în 1972, când a ieşit pe piaţă, devenind (într-un peisaj mediatic politizat) una dintre cele mai căutate publicaţii care, la un moment dat, a vândut şi oficiosul PCR, un abonament la revista „Pentru Patrie“ fiind condiţionat de un altul, la „Scânteia“.

O nouă publicaţie, în anotimpul fără Duminici. Zorii istoriei ne altreaduc în memorie o revistă tipărită pe hârtie groasă, în sepia sau alb-negru, cu multe fotomontaje, grafică şi caricaturi purtând semnături mai mult sau mai puţin importante, cu zilele de sărbătoare naţională ilustrate pe pagini întregi, povestiri scrise de elevi sergenţi, întâlniri cu veterani („De vorbă cu moş Ignea, veteran din 1877“), articole documentare despre personalităţi ale românilor („Nicolae Bălcescu“), despre momente importante de istorie („Bătălia de la Călugăreni“, „La 1848, Pompierii Căpitanului Zăgănescu au apărat revoluţia“), scriitorii vremii („Scriitorul Alexandru Sahia - un luptător dârz pentru libertate şi pace“), dar şi informaţii la zi privind formaţiunile abia înfiinţate („Ansamblul de cântece şi dansuri al M.A.I. în al patrulea an de muncă rodnică“, „0 seară literară. Din activitatea culturală a Casei Centrale M.A.I.“, „La un Spital M.A.I.“). Titlurile de forţă incitau publicul vremii la lectura acestor reportaje, un gen publicistic utilizat la acea epocă, întrucât luau „temperatura“ evenimentelor la care redactorii erau martori („Hunedoara, cetate a fontei şi oţelului“, „Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor pentru pace“, „Filatura de la laşi. Partidul a adus lumină în satele noastre“, „Poiana Stalin - unde s-a desfăşurat în 28 ianuarie 1951 a 9-a ediţie a Jocurilor mondiale universitare de iarnă, la care au participat studenţi sportivi din 22 ţări“).

altÎn primul deceniu de apariţie (1949-1959), revista este martor al întemeierii unor noi structuri şi formaţiuni precum Spitalul ministerului de la Foişor, Clubul Dinamo, Ansamblul „Ciocârlia“, Casa de Cultură, Biblioteca, Studioul de film, Şcoala de poliţie, a căror activitate o va promova şi populariza permanent. Tot în aceeaşi perioadă, publicaţia va dedica rubrici sau pagini întregi ştiinţei popularizate, noilor apariţii editoriale, poştei redacţiei, întâlnirilor cu cititorii. Activitatea militarilor era un subiect constant în paginile revistei. Chiar dacă termeni ca „ploton de grăniceri, massa de oameni, match de fotbal“ aduc astăzi zâmbetul pe buze, să nu uităm că revista „Pentru Patrie“ era destinată eforturilor de culturalizare instituţională şi mulţi dintre termenii inventariaţi aici urmau să intre în conştiinţa „publicului-ţintă“. Tot acum, cititorii sunt familiarizaţi şi cu rolul Organizaţiei Naţiunilor Unite, află amănunte despre aselenizare de la un membru în comisia de Astronautică a Academiei R.P.R., despre istoria rachetei, despre generatoare şi amplificatoare de radiaţii, află ce este napalmul, li se prezintă povestea extinctorului, desluşesc tainele vântului solar sau începuturile teatrului românesc. Filiala de vânătoare „Dinamo“ Bucureşti oferă informaţii despre „Ce putem vâna şi pescui?“

De la bun început, se cuvine să facem precizarea că limbajul gazetelor de după 1947 devenise „tot mai politizat, tot mai rupt de viaţa reală a societăţii, cu frământările ei, cu dramele ei“, o viaţă pe care, în mod cert, nu o vom regăsi în paginile ziarelor şi revistelor din urmă cu cinci decenii, „când societatea românească traversa o istorie gravată, care însă nu poate fi ignorată“. Aşa că nu e de mirare că în revistă se discută şi despre învăţământul politic sau Expoziţia realizărilor economiei naţionale, ori se traduce şi din literatura „Fratelui mai mare“, de Ziua femeii aflăm mai multe despre... suratele sovietice, iar reportaje din „lumea presei“ vorbesc despre momentul când „A sosit Scânteia“.

altCu toate acestea, revista „Pentru Patrie“ s-a dovedit o publicaţie de o longevitate nebănuită şi o continuitate tematică etalând preocupările instituţionale. Chiar dacă această publicaţie, care de la bun început şi-a legat numele de cel al instituţiei Internelor, şi-a permis unicul exerciţiu jurnalistic îngăduit întregii producţii artistice a timpului, de către instituţia propagandei comuniste. În mod cert cei care se vor ocupa vreodată de „caracterul contorsionat al creaţiilor acelor vremuri şi de evoluţia nefirească a fenomenului artistic“ ar putea descoperi în articolele publicate de-a lungul celor 60 de ani de existenţă redacţională (nu puţine purtând semnături lesne de recunoscut) câteva câmpuri energetice care depăşesc zona pactului impus - tuturor! - cu ideologia şi estetica comunistă. Cam în felul acesta se prezenta publicaţia la începutul ei, în faţa cititorilor aparţinând exclusiv aparatului Afacerilor Interne. Nu există, în perioada primilor ani, inserată o casetă tehnică care să ne furnizeze detalii despre numele redactorilor sau informaţii despre tiraj, sediul redacţiei sau locul în care se tipărea publicaţia. Multe dintre articolele primilor ani sunt nesemnate şi vizează, cum era de aşteptat, activitatea din sfera instituţiei Afacerilor Interne iar altele sunt pur şi simplu traduceri din literatura sau presa sovietică.

În anii ‘60, propaganda - în genere - îşi pierde din stridenţă iar printre schimaltbările de optică se numără acum şi aplecarea către tematica legată de redescoperirea valenţelor patriotismului. În acest context, revista „Pentru Patrie“ încerca, la rândul ei, să rostească adevăruri făcând apel la simboluri istorice, la nume ilustre de autori români, la chipuri de eroi din trecutul de luptă al poporului român, reuşind să ofere şi pagini coerent structurate. Apar articole dedicate bătăliei de la Călugăreni, Unirii Principatelor, lui Nicolae Bălcescu, căpitanului Zăgănescu. În mai 1964, poetului Mihail Eminescu i se consacră o pagină semnată de Victor Eftimiu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Maria Teresa Leon, Rafael Alberti ş.a. Acelaşi lucru, pentru Ion Creangă şi Casa cu amintiri şi poveşti. Stelian Sârbu stă de vorbă cu scriitorul Marin Preda. La rubrica Ce să citim? sunt prezentate volumul „Dacii“ al lui Hadrian Daicoviciu, romanul „Facerea lumii“ al scriitorului Eugen Barbu, iar la cea dedicată Frumuseţilor patriei - reportajele sunt realizate la Cheile Bicazului şi Lacul Roşu. Tot acum, scriitorul Marin Preda publică proza scurtă intitulată „Soldatul cel mititel“, ilustrată de Tia Peltz, pictorului Al. Ciucurencu i se consacră un articol, iar cititorii sunt puşi în temă cu medaliile de aur obţinute în 1964 de România la Târgul Internaţional de la Leipzig, pentru utilaj petrolier, la Concursul internaţional de vinuri de la Montpellier, la Concursurile internaţionale de flori de la Paris, Triest, Erfurt şi la Primul Festival Internaţional de artă folclorică de la Cairo. Pe coperta unu a revistei apare în 1965 echipa de dansuri a Ansamblului „Ciocârlia“.

Aceiaşi cititori care erau sfătuiţi cum să scape de viciul fumatului şi de Reumatismul astenic ori cum să pornească „La drum cu politeţea“, erau preveniţi şi de primejdiile „mitului întunecat al celui venit din afară, al potenţialului adversar, al străinului“, un subiect prezent în acea epocă, într-un anotimp fără Duminici, rămas nu cu litere de aur în istoria României. În următoarele două decenii de viaţă (1969-1989), revista „Pentru Patrie“ reuşeşte - într-un peisaj jurnalistic tot mai desfrunzit - să cucerească un loc special în sufletele cititorilor ei, altfiind o publicaţie care continua să-şi îndeplinească şi menirea de revistă literară, publicând în paginile ei poezii şi proză scurtă poliţistă sub semnături cunoscute şi aşteptate şi, în plus, ridica un colţ de pe vălul care se aşternea peste activitatea instituţiei Internelor, fie că era vorba de misiuni ori combaterea activităţii infracţionale. Sunt prezente în paginile publicaţiei nume cunoscute ale romanului poliţist românesc: Rodica Ojog-Braşoveanu, Haralamb Zincă, Theodor Constantin, Olimpian Ungherea, Teodor Negoiţă şi alţii, ale căror povestiri şi fragmente de roman erau aşteptate de cititori şi devorate chiar înainte de a sfârşi de răsfoit numărul de revistă.

În decembrie 1989, revista sărbătorea apariţia numărului 500 (decembrie 1989-ianuarie 1990). Publicaţia şi-a schimbat denumirea în „Patria Liberă“, sub impulsul evenimentelor, dar din februarie 1990, a revenit la denumirea iniţială.