Calistrat, file de poveste

Calistrat Cutov 04Marele Cuţov coboară din galeria de legende a Clubului Sportiv Dinamo şi îşi developează cariera în paginile revistei „Pentru Patrie”. Calistrat Cuţov are aceeaşi vârstă cu CS Dinamo, 69, şi doar un an mai mult decât revista „Pentru Patrie”, branduri de top ale Ministerului Afacerilor Interne. Ca toate legendele, faima îi precede numele. Şi-a croit o carieră în ringul de box, cu pumnii, aşa cum a învăţat în Brăila natală, tumultoasă ca apele Dunării. N-a fost un bătăuş, mai degrabă un stilist al Nobilei Arte, şi poate tocmai de aceea publicul l-a iubit.

„Cuţache”, cum îi spuneau prietenii, a dat culoare boxului românesc într-o perioadă în care nu aveai loc să arunci un ac la galele pugilistice. Pe spectatori i-a răsplătit cu artă, iar istoriei i-a lăsat patru medalii uriaşe: un bronz la Jocurile Olimpice de la Mexic din 1968, aur la Europenele din 1969, argint la cele din 1971 şi bronz la competiţia continentală din 1977. Povestea marelui boxer Calistrat Cuţov a început în copilărie, la Brăila. S-a născut pe 8 octombrie 1948, la Smârdanul Nou, un sat de lângă Brăila, unde se ajungea cu bacul, însă de mic s-a mutat în oraş, împreună cu familia. La box a ajuns după o experienţă trăită la 11 ani. „Era vară şi lucram la cules de roşii, urzici şi alte legume. După prima lună de muncă, atunci când am luat primul meu salariu, m-au aşteptat cei doi fraţi ai mei, mai mari, să mergem la o gală de box. Veniseră boxeri foarte buni din Bucureşti, pentru a se întrece cu brăilenii. Mi-a plăcut atmosfera, dar m-a şi contrariat faptul că brăilenii mei nu treceau de repriza a doua. Orgoliul meu de brăilean m-a făcut să merg la box. Aşa am ajuns la sala Navrom, la antrenorul Gheorghe Bobinaru” povesteşte Cuţov. Pentru un copil de numai 29 de kilograme, începutul nu putea fi lin. Calistrat a avut de luptat cu prejudecăţi, cu limitele sale, dar numai cele fizice, însă a răzbit, pentru că a avut ceea ce îi trebuie unui boxer: inimă. „În box, e nevoie şi de puţin talent, dar la bază stau curajul, bărbăţia, inima de învingător şi dorinţa de a demonstra că eşti cel mai bun, să îţi placă să auzi imnul ţării şi să ridici tribunele în picioare” aşa sună crezul marelui campion. După câţiva ani, a devenit la Arad campion naţional de juniori, primul lui titlu. Apoi, următorul campionat naţional a fost la Galaţi, aproape acasă la el, deşi rivalitatea dintre brăileni şi gălăţeni era legendară. „La naţionale l-am bătut pe Gheorghe Ene, care era mare vedetă la Bucureşti, de trei ori campion şi un stângaci bun. Acolo m-au văzut maestrul Filip şi maestrul Trancă, care mi-au luat datele şi m-au luat în armată la Dinamo. Aveam 18 ani” spune Calistrat Cuţov.

Calistrat Cutov 012La Bucureşti a venit ca orice soldat, cu o valiză şi cu multe speranţe. O lună a făcut instrucţie, dar imediat a fost solicitat la lotul naţional, unde a rămas până la sfârşitul carierei sportive. „De când am venit la Dinamo, am câştigat tot ce se putea la tineret, meciuri interne şi internaţionale. În 1968, fiind totuşi destul de tânăr, antrenorii au hotărât să mă ia ca experiment la Olimpiadă în Mexic. Am boxat şi am luat medalia de bronz. Aurul nu era departe de mine, dar lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul” povesteşte campionul. În 1968, la întoarcerea de la Jocurile Olimpice, Dinamo l-a aşteptat cu angajarea în Ministerul Afacerilor Interne şi cu o garsonieră în Balta Albă. Pentru un tânăr de 19 ani era totul. „Am început ca sergent-major, primul grad. Apoi am fost promovat în corpul ofiţerilor, după ce am absolvit facultatea” precizează cel care a rămas în memoria iubitorilor de box pentru meciurile explozive cu rivalul Paul Dobrescu. De unul dintre ele îşi aminteşte cu plăcere: „Boxam la Sala Polivalentă din Bucureşti. Tribunele erau arhipline, era o atmosferă incendiară, când în repriza a doua un croşeu m-a trimis la podea. Atunci în sală s-a făcut o linişte de se putea auzi şi musca, lumea înlemnise. Când m-am ridicat să continui lupta, toată sala s-a sculat în picioare scandându-mi numele. Am simţit cum sala îmi dădea putere, am câştigat”. După ce a încheiat cariera de sportiv, Calistrat Cuţov a continuat ca antrenor la Academia de box Dinamo, cum era cunoscută şcoala de box alb-roşie. A pregătit generaţii întregi de sportivi, cu rezultate la fel de bune. „Pe cei mai buni îi vedeam de la început. Aveau intuiţie, acel reflex la fracţiune de secundă. Aici nu e ca la fotbal, să vezi mingea prin aer unde se duce. În box trebuie să fii un bun atlet, gimnast, să ai forţă, viteză, să fii un sportiv complex. Eu îi antrenam pe sportivi din toate punctele de vedere, corpul dezvoltat armonios, dar şi psihicul. Căutam defectele sportivului şi le corectam, unii nu aveau mobilitate, alţii nu aveau forţă sau rezistenţa suficientă pentru a ajunge la performanţă” rememorează titratul pugilist. Calistrat Cuţov a ieşit din box în anii 2000, când s-a la pensionat. Priveşte în urmă fără patimă, cu anvergura campionului de rasă. „Destinul meu a fost legat de box. Nu ştiu dacă aş fi putut să fac altceva mai bine. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut mai mult altceva. De box şi de Dinamo, clubul meu de suflet!”.

 Alexandru Enciu