Când dragostea îndrumă paşii

IGI 3În Afganistan, femeile nu se căsătoresc, ele sunt căsătorite. Părinții aleg pe cine să iubească fiicele lor, iar ele trebuie să fie ascultătoare și supuse și, când vine vremea, să-și dăruiască trupurile celor ”sortiți”. Ce se întâmplă dacă refuză să se căsătorească cu cel ales de ai săi și-l duc acasă pe cel iubit? „Sunt ucise cu pietre în piața publică de către familie, acest obicei fiind considerat un exemplu pentru celelalte fete care îndrăznesc să facă la fel” ne spune, zâmbitoare, Zuhra,  în vârstă de 22 de ani, solicitantă a unei forme de protecție în România, care a avut curajul să iubească și  să-și înfrunte familia. La 18 ani, pe când era elevă la un liceu din Kabul, și-a cunoscut dragostea la un magazin de telefoane mobile. La terminarea celor 12 clase, după obiceiuri, băiatul a mers acasă la părinții ei să-i ceară mâna. Fiind sărac și vorbitor de Pashto, nu a fost acceptat. Zuhra fusese promisă, pe când avea doar 15 ani, unui văr de-al ei, cu 10 ani mai în vârstă, care locuia în Canada. Refuzul a venit cu violență și amenințări cu moartea. Mezina îndrăznise să calce peste cuvântul tatălui și trebuia să plătească pentru dezonorarea familiei. În fața evenimen­telor, ceea ce urma să se întâmple era previzibil. Dacă nu se despărțea de iubitul ei și nu accepta căsătoria aranjată de familie, ar fi fost ucisă cu pietre în piață, spre deliciul privitorilor.
Pentru a se salva, a doua zi au fugit împreună în Pakistan, unde, în decembrie 2012, s-au căsătorit. Liniștea lor a fost de scurtă durată. Amenințările cu moartea nu conteneau să apară frecvent de la părinții și frații fetei, amenințări îndreptate atât spre tineri, cât și spre familia bărbatului. S-au decis să scape de moarte și să lupte pentru dragoste. Astfel, la sfârșitul anului 2013, pentru o perioadă, au plecat pe căi diferite: ea în India și el, ilegal, în Italia. La New Delhi, Zuhra a stat în jur de doi ani și jumătate, după care s-a întors iarăși la Kabul. Riscurile erau aceleași. Dacă ar fi găsit-o familia, ar fi fost ucisă. Spre sfârșitul anului 2016, trecând prin Iran, Turcia și Bulgaria, a ajuns în România. Drumul a durat aproximativ şapte luni, timp în care a dormit afară, în cea mai mare parte în păduri, de gerul iernii fiind protejată doar de copaci. A ajuns în România și a solicitat sprijin autorităților. Polițiștii au îndrumat-o către un Centru de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări unde, în prezent, urmează procedurile de acordare a unei forme de protecție. „Nu mă pot întoarce în țara mea. Aș fi ucisă de familie. Despre România?... Am fost bine primită și oamenii sunt de treabă. Îm place aici și, cel mai important, sunt în siguranță“ completează Zuhra. Iubirea le-a dat forță, Europa i-a salvat de moarte, România și Italia le-au oferit siguranță și o viață normală. Următorul pas: reunificarea familiei. Le urăm succes și o viață lungă și frumoasă împreună.  

IGI 1Anual, în data de 20 iunie, întreaga lume celebrează „Ziua Mondială a Refugiatului”, o zi în care sărbătorim curajul și puterea celor forțați să-și părăsească familia, casele și țările de origine, din cauza războiului și a persecuției, pentru de a o lua de la capăt, de cele mai multe ori, în cealaltă parte a lumii. Sărbătoarea a fost decretată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2001. Potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentu Refugiați (UNHCR),la finalul anului 2016, la nivel global, 65,6 milioane de persoane erau strămutate forțat, aproximativ cu 300.000 mai mult decât cu un an înainte. Conflictul din Siria şi întreruperea dezastruoasă a eforturilor de pace din Sudanul de Sud în luna iulie a anului trecut sunt printre principalii factori generatori de refugiaţi din lume.

Lavinia Preda