Cum se pregătesc cei care vor să spună „povestea”, indiferent de riscuri

Curs jurnalisti 1Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, a organizat cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia 2017. Ediţia din acest an a avut loc la Târgu-Mureş, unde, timp de o săptămână, jurnaliştii au fost instruiţi de militarii uneia dintre unităţile de elită ale Armatei Române-Batalionul 610 Operaţii Speciale „Vulturii”. Am să încerc, să descriu, în câteva rânduri, evenimentele unei săptămâni intense care, pentru cei străini de mediul cazon, ar putea fi „a life-changing experience”...sau măcar un serios moment de reflecţie. Prima zi, cea ”teoretică” şi ”adminis­trativă”. Adică i-am cunoscut pe caris­maticii instruc­tori (fără nume, doar porecle!) care aveau să scoată sufletul din noi în următoarele zile (a se citi ”depăşirea limitelor”). Apoi, treptat, am fost introduşi, con­ceptual, în atmosfera teatrelor de ope­raţii (am avut, uneori, senzaţia că trebuie o zi numai pentru familia­rizarea cu acronimele). Dar lucrurile au devenit şi mai interesante spre finalul zilei, atunci când am fost „echipaţi” cu vestă antiglonţ, cască şi mască împo­triva gazelor, dispozitive de protecţie care aveau să ne însoţească până la finalul cursului, ba chiar să ne devină familiare. „Veţi ieşi din zona de confort, vă veţi depăşi limitele...”, ne spusese, profetic, cu câteva momente înainte, unul dintre instructori şi, brusc, cu vesta apăsând pe umeri, masca pe figură şi casca presând pe creştet, aceste cuvinte începeau să capete sens. Ziua a doua a început cu pregătire fizică: flotări, abdomene, tracţiuni la bară fixă sau genuflexiuni, urmate de alergare. Începeam să „gustăm” din antrenamentele FOS (Forţe pentru Operaţii Speciale), iar asta nu era deloc comod, chiar dacă probele fuseseră ajustate pentru jurnalişti care, de obicei, aleargă numai după ştiri sau după beri. Apoi, instrucţie medicală, foarte utilă, prezentată de un alt operator FOS, care ne-a supravegheat, apoi, în timp ce ne exersam stângaci tehnicile între noi. „Sper să vă descurcaţi mai bine la celelalte cursuri, să nu fiţi răniţi şi să fie nevoie să vă acordaţi primul ajutor”, a conchis cu umor acesta. Şi trecuse doar jumătate din zi. Partea a doua ne-a găsit într-un poligon cu EOD-uri (Explosive Ordnance Disposal), gaze toxice şi atacatori feroce (simulat, evident!). Vesta, casca şi masca par din ce în ce mai prietenoase, cât despre utilitate nu mai zic. Apoi am trecut pe la diverse ”ateliere” pentru tehnici de supra­vieţuire (N.B. – cursul prealabil de „topo­grafie” s-a impus ca necesar. Nu de alta, dar atelierele erau prin pădure, la distanţă, iar identificarea lor se făcea pe bază de hartă şi busolă). „Orice se poate întâmpla într-un teatru de operaţii. Puteţi fi singuri sau puteţi fi separaţi de militarii pe care îi însoţiţi. Este un mediu ostil. Până sunteţi găsiţi sau ajungeţi în siguranţă poate dura chiar zile întregi. Este necesar, de aceea, să ştiţi să urmaţi un traseu simplu, să vă asiguraţi apă curată şi hrană, să vă faceţi un adăpost”, a fost explicaţia „plimbării” la atelierele din pădure. 

Curs jurnalisti 2Ziua a treia. „Dacă vreţi să mergeţi în teatre de operaţii, să transmiteţi din zone de conflict sau să însoţiţi militari în misiuni, atunci condiţia voastră fizică trebuie să fie foarte bună. Veţi face cam tot ce fac militarii: veţi alerga alături de ei, vă veţi pune la adăpost dacă se trage asupra voastră, veţi alerga cu echipa­ment de protecţie sau specific jurna­liştilor. Asta într-o zonă cu climă diferită de cea cu care este obişnuit organismul vostru”, ne-a explicat, sintetic, un alt instructor. Iar pentru mulţi dintre noi, a devenit evident că trebuie să mai „lucrăm la fizic”. Exerciţiul tactic spectaculos al FOS-ilor şi tragerile de la „Cupa presei” nu ne-au solicitat peste măsură (deşi scopul didactic al acestora a fost evident-diferenţierea după sunet a diverselor tipuri de arme şi acţiune în con­secinţă). Însă poligonul cu obstacole, escalada pe unui zid înalt de 10-15 metri, coborârea în rapel sau tiroliana ne-au solicitat resursele fizice. Dar şi psihice, pentru că traseul cu obstacole a fost parcurs zâmbind, fără eforturi vizibile, de către doi operatori FOS, care parcă mergeau la o plimbare prin parc. Pregătirea la Complexul de Antrenament al Paraşutiştilor la Sol, inclusiv simularea unui salt cu paraşuta (un „pui” de bungee-jumping, doar că erai prins ca în paraşută) ne-a cam scos din... „zona de confort”.
A urmat ziua a patra, cu deplasarea în Freedonia (o ţară fictivă) - un teritoriu al ameninţărilor teroriste, în care regulile şi deprinderile din zilele anterioare trebuiau puse strict în aplicare. Am ajuns în bază după un drum cu avionul (i-am văzut pe paraşutişti sărind „live”) şi elicopterul (am savurat fiecare secundă a zborului care a inclus elemente tactice). Apoi condiţii asemănătoare unei baze militare dintr-o zonă de conflict: „cazare” la cort, paturi militare, restricţii la utilizarea luminii, condiţii specifice de deplasare. Şi alarme, la care trebuia să alergăm echipaţi în zone special desemnate. Am constatat cu acest prilej că se poate dormi îmbrăcat în vesta antiglonţ, incomodă, dar sigură şi... călduroasă. Am fost, apoi, împărţiţi pe echipe, pentru a pleca, alături de militari, în misiuni. La întoarcerea din fiecare astfel de misiune, jurnaliştii povestesc (sau prevestesc?) ce au văzut suspect pe traseu. Una dintre echipe nu s-a întors. Aflăm că patru jurnalişti au fost răpiţi. Gruparea teroristă care îi ţine ostateci trimite imagini cu colegii noştri şi revendicări. O linişte stranie se lasă peste bază, ştim că este un exerciţiu, dar îi vedem într-o postură atipică şi periculoasă pe cei alături de care, până acum câteva ore, învăţam să fim „corespondenţi din zone de conflict”. Dincolo de simulare se insinuează hâd reali­tatea crudă, riscul, iminenţa inefabilului... Da, cursul şi-a atins scopul! „Faptul că poartă haine care se aseamănă cu cele militare le-ar îngreuna mult situaţia într-o situaţie reală. Sunteţi jurnalişti, nu trebuie să purtaţi haine militare, însemne, iar despre arme nici nu poate fi vorba”, ne reaminteşte un instructor în timp ce privim imagini transmise de răpitori. A doua zi însoţim operatorii FOS în misiunea de salvare a ostaticilor. Au planificat-o atent şi o execută impe­cabil. Jurnaliştii sunt salvaţi. Potrivit organizaţiei Reporters Without Borders (RSF), în anul 2016, la nivel mondial 348 de jurnalişti se aflau în stare de detenţie, iar 52 erau ţinuţi ostatici.  Pericolul reprezentat de organizaţiile teroriste este evident, iar jurnaliştii care aleg „să spună povestea” zonelor de conflict îşi asumă riscuri enorme nu pentru bani sau faimă, ci în numele unor principii şi al pasiunii jurnalistice. Am fost onorat să urmez acest curs, să cunosc „legendarii” operatori FOS (personalităţi şi caractere puternice) să privesc, prin gaura cheii,  în lumea lor, o lume pe care uneori o împart, fie şi numai spaţial, cu cei care transmit din zone de conflict.
Le mulţumesc pentru această expe­rienţă instructorilor FOS şi colegilor de la Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţio­nale!  În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem, ediţia din acest an fost dedicată maiorului (p.m.) Tiberius Petre, militar al Batalionului de Operaţii Speciale, căzut la datorie în anul 2009, în timpul unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan.

Mircea Preda